1693 candidați s-au prezentat la prima probă a examenului de Evaluare Națională

La proba 1 “Limba și literatura română”, din data de 22 iunie 2021, din 1844 candidați înscriși la Evaluarea Națională în județul Brăila, s-au prezentat un număr de 1693 candidați, 151 candidați fiind absenți. Nu a fost niciun candidat eliminat și nu a fost cazul să se folosească subiectul de rezervă.

În data de 24 iunie 2021 se va desfășura proba scrisă la disciplina Matematică. Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen, este prevăzută pentru data de 29 iunie (până în ora 14:00). 

Contestațiile pot fi depuse începând din aceeași zi, în intervalul orar 16:00 – 19:00, respectiv 30 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

 Soluționarea contestațiilor în perioada 30 iunie – 4 iulie 2021

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 4 iulie 2021

Inspectoratul Școlar Județean Brăila pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE   0800800354 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor de examen. 

Numărul va fi disponibil în perioada 21 – 25 iunie, între orele 8:00 – 16:30 și vineri, între orele 8.00-14.00.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.