20 de șoferi brăileni au suflat ieri în etilotest!

permise suspendate
permise suspendate

La data de 31 iulie, poliţiştii brăileni au desfășurat acțiuni pe raza municipiului.

În cursul zilei de ieri, poliţiştii au acţionat, pe raza municipiului, pentru  prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică şi actele de comerţ.

Totodată, aceştia au acţionat şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun încălcând regulile de circulaţie, în vederea salvării de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave.

Pe timpul activităţilor au fost legitimate 43 de persoane, oprite în trafic şi controlate 31 de autovehicule, 20 dintre șoferi fiind testași cu aparatul etilotest.

De asemenea, cu această ocazie, au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 11 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, și au reţinut un certificat de înmatriculare, și 9 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut un permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.