26 septembrie – Ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere

26 septembrie - Ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere
26 septembrie - Ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere

Poliția Română susține Proiectul EDWARD –  The European Day Without A Road Death, anul acesta fiind aleasă ziua de 26 septembrie ca Ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere.

În cursul zilei de 26 septembrie, poliţiştii au au desfășurat o acţiune pe arterele de circulaţie din municipiul Brăila. Aceștia au oprit pentru control zeci de şoferi şi le-au dat sfaturi care să îi ajute să evite accidentele grave, care uneori se pot solda cu pierderi de vieţi omeneşti.

Viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum, conducerea sub influența alcoolului, folosirea neregulamentară a telefonului în timpul conducerii autovehiculului, conducerea unor autovehicule cu defecțiuni tehnice constituie o parte din factorii generatori de accidente de circulație. De asemenea, abaterile comise de bicicliști, motocicliști, mopediști, căruțași și indisciplina pietonală determină producerea de accidente pe șosele.

Scopul Proiectului EDWARD îl reprezintă adoptarea, de către toate categoriile de participanți la traficul rutier, a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

Prin proiectul “Edward”, derulat la nivel european, mesajul transmis este: “Alege viaţa!”. Activităţile preventive au avut ca scop creşterea gradului de conştientizare a participanţilor la traficul rutier asupra pericolelor la care se expun atunci când încalcă regulile de circulaţie.

Cei mai mulţi dintre şoferi au înţeles pericolele la care se expun dacă apasă prea mult pedala de acceleraţie, sau dacă conduc sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În listă sunt totuşi mulţi conducători auto care fac praf Codul Rutier şi înţeleg pericolul abia atunci când au ei de suferit în urma unei tragedii rutiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.