3.000 de porci eutanasiați, zece focare de PPA confirmate și o suspiciune la Brăila

Autoritățile se tem ca virusul să nu ajungă în marile ferme din județ, Brăila fiind al doilea mare crescător de porci din țară.

Virusul pestei porcine africane face ravagii în județul Brăila. Zece focare de PPA au fost confirmate până acum, iar zilele trecute a apărut încă o suspiciune. În momentul de față, boala este localizată în nordul Insulei Mari a Brăilei și în localitățile Berteștii de Jos și Stăncuța. Până acum, 3.014 animale au fost eutanasiate.

Autoritățile se tem însă că, dacă virusul pestei porcine africane va ajunge în marile ferme de porci din județ, atunci dezastrul va fi unul de mari proporții, Brăila ocupând locul doi pe țară, după Timișoara, în această ramură a zootehniei.

Autoritățile le solicită cetățenilor să colaboreze și să nu ascundă animalele bolnave, oferindu-le în schimb ajutor la întocmirea dosarelor pentru obținerea de despăgubiri. Totodată, oamenii sunt avertizați să nu congeleze carnea care provine de la animale ce pot fi contaminate, pentru că virusul rezistă șase luni în astfel de condiții, după care se poate reactiva foarte ușor.

În prezent, sunt instalate filtre de dezinfecție la punctele de trecere cu bacul spre Insula Mare a Brăilei de la Stânca și Gropeni, în localitățile Spiru Haret și Berteștii de Sus și între localitățile Stăncuța și Cuza Vodă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.