4 tineri din Ianca identificați ca autori ai tâlhăriei asupra unui angajat de la un fast-food din Brăila

Polițiștii brăileni i-au identificat în cursul zilei de ieri pe cei 4 autori ai tâlhăriei din seara zilei de luni, 13 ianuarie 2020, când un angajat al unui fast-food din zona Piața Concordia din municipiul Brăila a fost deposedat prin amenințare cu un cuțit de suma de aproximativ 22.000 lei, pe care îi avea într-o sacoșă. 

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reușit să-i identifice pe 4 tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 33 de ani, din orașul Ianca, bănuiți de comiterea faptei din seara zilei de 13 ianuarie, în jurul orei 23.30, pe strada Mihai Bravu din municipiul Brăila, când l-au tâlhărit pe un tânăr de 27 de ani din brăila, angajat al unui cunoscut fast-food din municipiul Brăila.

Cei 4 tineri au fost reținuți ieri de polițiști pentru 24 de ore, iar astăzi, 13 februarie, au fost prezentați instanței de judecată.

”Față de 2 dintre tineri, un minor de 16 ani și un tânăr de 19 ani, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Pentru ceilalți doi s-a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Aceștia din urmă au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila. În continuare, poliţiştii desfăşoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și distrugere”, a declarat Laura Belciugan, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.