47 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate

Astăzi, Poliția Română și D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Jandarmeriei Române, efectuează 47 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de persoane și de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranți, criminalitate informatică, trafic de droguri și infracțiuni împotriva patrimoniului, cu consecințe deosebit de grave.

În cadrul operațiunii coordonate, realizate la nivel național, polițiștii, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., vor pune în executare 457 de mandate de percheziție domiciliară și 367 de mandate de aducere.

Pentru Poliția Română și D.I.I.C.O.T., investigarea în mod constant a infracțiunilor de trafic de persoane și de minori, precum și a oricăror forme de exploatare a persoanelor vulnerabile reprezintă o parte a eforturilor de a combate în mod eficient acest fenomen infracțional. 

De asemenea, sunt vizate grupuri infracționale implicate în săvârșirea altor fapte cu pericol social deosebit, care au activat pe teritoriul național sau cu componentă transfrontalieră.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor, indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal, crearea unui climat optim de siguranță a cetățenilor și de protecție a victimelor infracțiunilor.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Operațiunea de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

În cursul acestei zile, în funcție de evoluția anchetei, în fiecare caz în parte, Poliția Română și D.I.I.C.O.T. vor oferi informațiile ce pot fi făcute publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.