Cetățean moldovean depistat băut, la volanul unui autoturism aflat sub sechestru, pe un drum județean din Insula Mare a Brăilei

Miercuri, 9 noiembrie a.c., la ora 18:30, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Republica Moldova, în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 212A, în Insula Mare a Brăilei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că autovehiculul condus figurează cu sechestru.

Întrucât bărbatul aflat la volan emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul moldovean a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele șoferului din Republica Moldova a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Totodată, polițiștii au reținut certificatul de înmatriculare al autoturismului în cauză.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.