A 10-a înfrângere pentru Sportul Chiscani în liga a 3-a

Sportul Chiscani a suferit a 10-a înfrângere în prima etapă din returul sezonului regular din seria a II-a a Ligii a 3-a. Echipa din Chiscani a jucat sâmbătă în deplasare, la CSM Focșani 2007, unde a fost învinsă cu scorul de 8-0 (3-0).

Gazdele au deschis scorul repede, în minutul 6, când Ionuț Manu a marcat dintr-o centrare a lui Strătilă. Chiscaniul a avut o acțiune periculoasă de atac la două minute după primirea golului, dar portarul Lazăr a ieșit și l-a blocat pe Mohorîță. Până în minutul 40 reduta celor de la Chiscani a rezistat, gazdele ratând și o lovitură de la 11 metri în minutul 34 prin Ionuț Manu, care a șutat în transversală, dar mingea a căzut apoi în teren. În minutul 40 Băciuț a marcat pentru 2-0 din centrarea lui Manu. În minutul 45, după o lovitură liberă executată de Băciuț, Ciochină a marcat pentru 3-0, rezultat care avea să se înregistreze la pauză.

În minutul 49 CSM Focșani și-a majorat avantajul prin autogolul lui Mădălin pascu, care a trimis mingea în propria poartă după o centrare a lui Strătilă. În minutul 53, după o acțiune rapidă de atac a gazdelor, Juncănaru a centrat de pe partea dreaptă, iar Băciuț a marcat pentru 5-0. în minutul 62 Băciuț a marcat tripla, care a primit o pasă de la Săpunaru și a marcat din poziție de unu la unu cu portarul Olaru, În minutul 75 Săpunaru, după o combinație cu Băciuț, a trimis de la 21 de metri în transversală, apoi mingea a ieșit în afara terenului. În minutul 79 Săpunaru nu l-a mai iertat pe Olaru. În minutul 83 Băciuț a marcat pentru 8-0, care avea să rămână și rezultatul final.

Sportul Chiscani: Olaru – M. Pascu, Dănăila, Bogdan, S. Sima, Scarlat, S. Crăciun, Bahnașu, Iancu, Mohoriță, V. Stroe. Au mai intrat: Popa, Cozman, Ioniță, Tarozzi, Sloată.

Sportul Chiscani rămâne pe ultimul loc în seria a II-a din Liga a 3-a, fără niciun punct după 10 etape, cu doar 5 goluri marcate și 48 de goluri primite. În etapa a 11-a, Sportul Chiscani vor juca pe teren propriu cu Oțelul Galați, liderul seriei, cu 24 de puncte și golaveraj 36-8.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.