A fost emisă autorizația de construire pentru primii 7km din drumurile de legătură la Podul suspendat peste Dunăre

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a anunţat joi că a fost emisă autorizaţia de construire pentru primii 7 kilometri din drumurile ce fac legătura cu Podul de Brăila, fără de care acesta nu ar putea fi dat în trafic.

„Vestea bună pe care o aşteptam pentru Podul de la Brăila: tocmai a fost emisă autorizaţia de construire pentru primii 7 km din drumurile de legătură. Urmează în curând şi pentru restul acestor drumuri, fără de care podul nu ar putea fi dat în trafic la finalul anului viitor. În mod normal, construcţia drumurilor trebuia să înceapă simultan cu podul, dar birocraţia (exproprieri, acorduri) nu a fost rezolvată la timp. Am făcut un pas mare astăzi pentru evitarea scenariului negativ în care, la sfârşitul anului 2022, podul terminat ar rămâne ‘muzeu'”, a scris Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.

Pentru acest obiectiv au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională, bani care vor fi folosiţi atât pentru construirea podului, cât şi pentru realizarea unei reţele de drumuri de 23 kilometri, care vor face legătura cu podul.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.