A murit actorul Lucian Pînzaru

Unul dintre cei mai îndrăgiți actori gălățeni, Lucian Pînzaru, a părăsit scena vieții. Anunțul decesului a fost făcut de Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”. Lucian Pînzaru era născut pe 19 ianuarie 1968, în localitatea Dorohoi din județul Botoșani, iar debutul pe scena teatrului gălățean a avut loc în anul 1995.

„Teatrul din Galați este azi în doliu! Avem cu toții un puternic gust al amărăciunii, al mâhnirii care ne strangulează și ne amestecă gândurile, stările, sentimentele… Suntem, împreună, strâns legați de o mare și copleșitoare tristețe! Artistul care ne-a inspirat, Omul care ne-a dat cu generozitate din bogăția lui interioară, el, Lucian, ne părăsește acum, lăsându-ne cu sufletele șchioape. Ne gândim că Lucian a trăit așa cum a vrut – și a vrut să ardă pentru meserie, să iubească teatrul și pe oamenii din el, să respecte și să onoreze fără cusur publicul, care i-a răsplătit munca și talentul timp de peste 25 de ani. Teatrul din Galați a fost onorat că Lucian a ales să împartă scândura asta fascinantă cu trupa pe care a găsit-o aici”, se menționează în mesajul publicat pe pagina Teatrului Dramatic Galați.

Lucian Pînzaru a jucat și pe scena Teatrului Maria Filotti din Brăila, în ”Regele gol” și ”Acasă 

Trupul neînsuflețit al lui Lucian Pînzaru va fi depus în Foaierul Teatrului Dramatic „Fani Tardini” astăzi, 16 februarie 2021, după ora 20,00. Cunoscuții și spectatorii care l-au îndrăgit pe actor îi vor putea aduce un ultim omagiu până miercuri, 17 februarie.

Trupul actorului va fi incinerat joi, 18 februarie, la București. Din dorința actorului, cenușa sa va fi împrăștiată pe Dunăre, la Galați. „Eu sunt un iubitor de Dunăre”, spunea Lucian Pînzaru, într-un interviu acordat în mai 2020.

Sursa: Realitatea de Galati

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.