A refuzat testarea cu aparatul etilotest

Sâmbătă, 10 aprilie 2021, în jurul orei 18:00, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic pe un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Brăila, în timp ce conducea o mașină pe Șoseaua Focșani, din municipiul Brăila.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, la fața locului s-a prezentat un echipaj pe poliție din cadrul Biroului Rutier, pentru a-l testa pe brăilean cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat testarea. Fiind condus la spital, bărbatul a refuzat a-i fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Întrucât a fost recalcitrant, brăileanul a fost sancționat contravențional, conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amendă în valoare totală de 1.500 de lei.

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.