A șaptea victorie în Liga Florilor pentru HC Dunărea Brăila

HC Dunărea Brăila a reușit pentru prima dată după mult timp în care au avut o evoluție mult mai bună pe final de meci, decât în prima repriză. În prima repriză fetele pregătite de Neven Hrupec, fără Dache și Tiron, au reușit să marcheze 18 goluri, dar apărarea a fost la pamânt, poarta fiind punctul nevralgic. Brăila a condus prima dată în minutul 37 și din acel moment nu a mai cedat conducerea pe tabela de marcaj. HC Dunărea a câștigat cu 33-28 (18-18), cu Marina Dmitrovic principala marcatoare și în acest meci. 

Mioveniul a marcat primele 3 goluri ale meciului, iar Brăila a marcat primul gol după 145 de secunde de joc. În minutul 9 HC Dunărea a egalat la 6, dar în minutul 17 Mioveniul a ajuns iar să aibă 3 goluri diferență, scor 11-8. Mioveniul a avut ultima dată 3 goluri avans în minutul 21, scor 13-10. Brăila a egalat la 14 în minutul 26, iar la pauză scorul a fost 18-18.

După pauză Dacia Mioveni s-a menținut la conducere în primele minute, având în minutul 35 două goluri avans, scor 21-19. HC Dunărea a revenit puternic și a marcat de 4 ori la rând și în minutul 39 conduceau cu 21-23. În minutul 22 Dmitrovic a marcat pentru 22-26, iar în minutul 54 Milic a marcat pentru 25-30. În minutul 59 Dacia Mioveni se apropiase la trei goluri, scor 28-31, dar pe final Brăila a mai marcat de două ori prin Milic și Ichim, care au stabilit rezultatul final al unui meci în care Brăila a jucat slab în primele 35 de minute.

HC Dunărea Brăila:: Dmitrovic -10 goluri, Udriștoiu -5, Zamfirescu -4, Milic -4, Czeczi 3, Kanaval -3, Tamires -2, Ichim -1.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.