A schimbat destinația fondurilor europene primite pentru implementarea a două programe

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a unei inculpate, la data faptelor președinte al unei asociații, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2016 – 2017, în contextul derulării a două contracte de finanțare nerambursabilă având ca obiect implementarea programelor ”The First Step in Education, The First Step in Volunteering!” și „No For Bulling&Drug, Yes for Life!”, inculpata, în calitate de președinte al unei asociații, ar fi schimbat fără respectarea dispozițiilor legale destinația fondurilor primite în scopul amintit mai sus, în valoare totală de 15.500 euro.

Banii respectivi ar fi fost folosiți de inculpată în scopul co-finanțării altor proiecte pe care asociația le avea în derulare sau pentru achitarea unor obligații pecuniare care excedau obiectului contractului (remunerații, impozite, plăti către diverși furnizori de utilități necesare întreținerii sediului organizație, etc.).

În prezența avocaților, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și interzicerea pe o perioadă de un an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Dosarul de urmărire penală privindu-o pe inculpată împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Brăila.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.