Accident cu o victimă pe DN 23

În această dimineață, la ora 7.20, pe DN23, în zona localității Muchea, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un TIR și un autoturism Logan.

Un localnic, de 30 de ani, în timp ce conducea un vehicul pe sensul de mers Muchea-Brăila a pierdut controlul asupra volanului și s-ar fi răsturnat, apoi a pătruns pe contrasens, unde a acrosat un TIR, răsturnându-se în afara părții carosabile. Șoferul TIR-ului a încercat să evite impactul și a ieșit cu vehiculul în câmp.

Reprezentanții ISU Brăila au intervenit cu o Autospecială de Stingere cu Apă și Spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. O persoană încarcerată, inconștientă, încarcerată în autoturism. În urma impactului autoturismul s-a răsturnat.

Șoferul autoturismului Logan a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Circulația în zonă  a fost oprită pe ambele sensuri de mers pe timpul intervenției, Ambele vehicule sunt în afara părții carosabile.

ImagineImagine.

STIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.