Accident grav pe DJ 203. Trei persoane au decedat

Un accident rutier grav s-a produs, vineri seară, în jurul orei 18.15, pe DJ 203, între localitățile Jugureanu și Ulmu. Traficul în zonă a fost blocat în totalitate. 

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din localitatea Vultureni, în timp ce conducea au autoturism pe DJ 203, dinspre localitatea Ulmu către Jugureanu, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv carosabil acoperit pe porțiuni cu gheață, ar fi pierdut controlul direcției volanului și a pătruns pe contrasens unde a lovit frontal un autoturism ce se deplasa din sens opus, condus de o femeie în vârstă de 22 de ani, din localitatea Ulmu.

La fața locului au intervenit o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SAJ și un echipaj SMURD pentru acordarea de ajutor medical de specialitate atât șoferilor cât și a doi pasageri din autovehiculul condus de femeie.

În urma manevrelor de resuscitare efectuate, au declarat decesul femeii, al unei fetițe în vârstă de 6 ani și al șoferului în vârstă de 21 de ani. Un tânăr, în vârstă de 15 ani, din localitatea Ulmu, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.