Accident în lanț pe digul Brăila-Galați. Cinci persoane au ajuns la spital

Accidentul s-a produs din cauză că unul dintre șoferii implicați nu a păstrat distanța corespunzătoare în mers față de autovehiculul din față.

Cinci persoane au ajuns la spital și circulația a fost blocată pe digul Brăila-Galați, miercuri, din cauza neatenției unui șofer. Din primele date furnizate de Poliție, se pare că un autoturism care circula pe DN 22B, dinspre Brăila către Galați, a oprit pentru a vira la stânga, moment în care un alt autovehicul, care circula în spatele său și care nu păstra distanța corespunzătoare în mers, l-a lovit pe primul în partea laterală stângă, intrând apoi în coliziune cu un al treilea autovehicul, care circula din sens opus.

În urma coliziunii au rezultat patru victime, între care un copil, toate din cel de-al treilea autoturism, respectiv șoferul, în vârstă de 39 de ani, și trei pasageri, cu vârste de 7, 16 și 39 de ani, toți din Brăila. Ei au fost transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Din informațiile oferite de IPJ Brăila, șoferul vinovat de producerea accidentului are 34 de ani și este din Galați. El s-a prezentat ulterior la spital, numărul victimelor urcând astfel la cinci.

Șoferul primului autoturism, care a vrut să facă stânga, are 36 de ani și este din Brăila.

Toți cei trei conducători auto au fost testați cu etilotestul, iar rezultatul a fost zero.

Polițiștii au întocmit întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.