Accident mortal pe DJ 212A între Mărașu și Brăila
Accident mortal pe DJ 212A între Mărașu și Brăila

Sâmbătă după amiază, la ora 16.40, un apel la 112 a anunțat un accident mortal pe DJ 212.

Sâmbătă, în jurul orei 16:40, în județul Brăila, pe DJ 212 A, un bărbat în vârstă de 68 de ani, din Brăila, care se deplasa cu autoturismul dinspre Mărașu spre municipiul Brăila,  a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, apoi a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat pe partea stângă a sensului de mers.

În urma accidentului, bărbatul și-a pierdut viața, iar alte trei persoane aflate în autoturism au fost rănite. Din primele informații, ar fi vorba despre răni ușoare, însă au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brăila pentru investigații medicale amănunțite.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentViitorul Ianca, 4 victorii în șase etape din Liga a 3-a
Articolul următorRatările atacanților de la Făurei au privat echipa lui Nicoliță de un rezultat pozitiv la Borcea