Accident pe DE 584. Un minor a fost rănit

Astăzi, în jurul orei 13:10, polițisti din cadrul Serviciului Rutier, au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DE 584 ar fi avut loc un accident rutier. 

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din comuna Tufești, în timp ce conducea o autoutilitară pe DE 584, dinspre Brăila către Slobozia, la ieșirea din localitatea Albina, nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare și a lovit autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din satul Tătaru.

Din impact, autoturismul a fost proiectat pe sensul opus de mers, acroșând un alt autovehicul care circula din sens opus, după care a ieșit în afara părții carosabile. 

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a unui copil, în vârstă de 5 ani, pasager în autoturismul lovit în partea din spate, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.