Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea contrabandei cu tutun și a braconajului piscicol

Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea contrabandei cu tutun și a braconajului iscicol
Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea contrabandei cu tutun și a braconajului iscicol

La data de 30 mai a.c., poliţiştii au acționat pentru prevenirea ilegalităţilor privind contrabanda cu tutun și a braconajului piscicol.

Totodată, aceştia au acţionat şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun încălcând regulile de circulaţie, în vederea salvării de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave.

Pe timpul activităţilor au fost legitimate 465 de persoane, au fost oprite în trafic şi controlate 412 autovehicule, 245 dintre șoferii acestora fiind testați cu aparatul etilotest.

De asemenea, cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 85 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de  peste 34.000 de lei, dintre care 78 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Ca măsură complementară, polițiștii au ridicat bunuri pentru care nu au putut fi prezentate documente de proveniență, în valoare totală de 2865 de lei, (scrumbie, legume și fructe) și au reținut cinci permise de conducere și patru certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.