Acțiuni de prevenire, realizate de IPJ, pe raza municipiului Brăila

În ziua de 18 noiembrie 2019, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică și Biroului Rutier, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat, pe raza municipiului, pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică şi actele de comerţ.

De asemenea, aceştia au acţionat şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun încălcând regulile de circulaţie, în vederea salvării de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave.

Pe timpul activităţilor au fost legitimate 48 de persoane, au oprit în trafic şi controlat 29 de vehicule, 15 dintre şoferii acestora fiind testaţi cu aparatul etilotest.

Cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 7 sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 2.000 de lei, dintre care 3 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice , și 4 la Legea 61/1991 sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.