Acţiuni filantropice de peste 6,5 milioane lei desfășurate anul trecut de Arhiepiscopia Dunării de Jos

Arhiepiscopia Dunării de Jos a ajutat în anul 2021 un număr de 77.675 de persoane din judeţele Galaţi şi Brăila în cadrul unor acţiuni filantropice care au însumat peste 6,5 milioane lei, se arată într-o informare de la Biroul de presă al eparhiei.

Între programele social-filantropice şi misionare desfăşurate în eparhie se numără cele de la „Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi”, „Duminica Sf. Cruci”, „Duminica Părinţilor şi a Copiilor” şi „Duminica Migranţilor”, prin care au fost oferite alimente, medicamente şi alte ajutoare pentru familiile sărace sau instituţiile sociale, în valoare de peste 350.000 lei. „Ne înnoim de Sf. Paşti” este un alt program eparhial important prin care au fost oferite materiale de igienă şi articole vestimentare în valoare de peste 300.000 lei pentru aproape 10.000 de persoane.

La început de an şcolar a fost implementat programul social ”Hristos în Şcoală”, prin care aproximativ 4.000 de copii care provin din familii numeroase, cu mai mult de patru copii, au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare, în valoare de peste 250.000 lei.

De asemenea, unităţile medicale şi multe persoane bolnave au primit sprijin din partea Eparhiei Dunării de Jos, concretizat prin oferirea de aparatură medicală, o ambulanţă de mare capacitate şi materiale pentru curăţenie şi igienă în valoare de 200.000 lei.

Acestor iniţiative de ajutorare se adaugă contribuţia Centrului eparhial, implicarea subunităţilor bisericeşti, activităţile desfăşurate prin intermediul celor 50 de aşezăminte social-filantropice din întreaga eparhie, precum şi parteneriatele cu autorităţile locale din judeţele Galaţi şi Brăila.

Pe parcursul vacanţei şcolare de vară în Eparhia Dunării de Jos s-a desfăşurat programul de tabere pentru elevi intitulat ”Vacanţa din pridvorul bisericii” prin care peste 2.000 de copii au avut posibilitatea de a se bucura în vacanţa de vară, de a socializa cu alţi copii, de a se juca, de a se exprima liber şi de a împărtăşi celorlalţi din abilităţile şi darurile cultivate.

Proiectele şi programele pentru anul 2022 cuprind includerea judeţului Galaţi în cadrul Centrului de Studii Dunărene al Academiei Române, accentuarea rolului rugăciunii din care izvorăşte filantropia, formarea formatorilor şi a angajaţilor din centrele sociale, voluntariatul ca şansă a unirii rugăciunii cu iubirea de milostenie, susţinerea în continuare a Campaniei umanitare „Donează sânge! Salvează o viaţă!”, sprijinirea persoanelor vulnerabile, în special a copiilor şi a vârstnicilor. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.