Acțiunile pe linia circulației, realizate de Poliția Locală, s-au lăsat cu amenzi!

 

Pe lângă activităţile preventive poliţiştii locali rutieri au aplicat un număr de  83 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 16.615 lei şi au fost aplicate un număr de 81 puncte penalizare conform O.U.G.nr.195/2002 R, după cum urmează:

Pentru nerespectarea normelor rutiere privind oprirea, staţionarea şi accesul interzis, au fost aplicate un număr de 39 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 6.960 lei şi au fost aplicate un număr de 81 puncte penalizare conform O.U.G.nr.195/2002 R:

Exemplificăm:

– I.L., în vârstă de 70 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 290 lei şi 2 puncte penalizare – a condus autovehiculul marca Opel pe Calea Călărașilor, dinspre str.Tineretului către str.Mihai Bravu, şi a oprit voluntar în zona de acţiune a indicatorului „oprirea interzisă”.

– B.S., în vârstă de 65 ani, din Brăila – cu amendă în valoare de 290 lei şi 2 puncte penalizare – a condus autovehiculul marca Volkswagen pe Bd.Dorobanților, dinspre str.Mioriței către Calea Călărașilor, și a oprit voluntar pe trecerea pentru pietoni situată la intersecția Bd.Dorobanților cu Calea Călărașilor.

Pentru nerespectarea normelor rutiere privind circulația autovehiculelor numai pe sectoarele de drum pe care le este permis accesul şi pentru nerespectarea normele referitoare la masele totale maxime autorizate şi admise, au fost aplicate un număr de 3 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 870 lei şi au fost aplicate un număr de 6 puncte penalizare conform O.U.G.nr.195/2002 R.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.