Activități cultural-educative și social-filantropice la penitenciarele din județul Brăila

La Penitenciarul din Brăila au fost desfăşurate ieri, 4 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, mai multe activităţi liturgice, cultural-educaţionale şi social-filantropice.

În acest context, în curtea interioară a penitenciarului, clerici din protoieria Brăila, în prezenţa conducerii Penitenciarului, a cadrelor angajate şi a persoanelor private temporar de libertate, au oficiat o slujbă pentru sănătatea şi ajutorul celor aflaţi în acest penitenciar.

Pentru a aduce binecuvântare şi bucurie persoanelor private temporar de libertate în această perioadă a sărbătorilor au fost aduse spre închinare racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nicolae şi icoana ce adăposteşte o părticică din sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina.

După slujbă, deţinuţii s-au închinat şi au sărutat sfintele moaşte, primind din partea preoţilor iconiţe şi cărţi de rugăciune.

Programul a continuat în capela cu hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ din incinta Penitenciarului, acolo unde, peste 30 de deţinuţi implicaţi în activităţile cultural-educaţionale şi care nu sunt vizitaţi, au fost răsplătiţi cu daruri de Moş Nicolae, constând în obiecte de igienă personală, fructe, cărţi de rugăciune şi iconiţe.

La final, conducerea penitenciarului a mulţumit Arhiepiscopiei Dunării de Jos pentru acest program dedicat semenilor noştri aflaţi în detenţie şi mult aşteptat de către aceştia.

Un eveniment similar s-a desfăşurat şi la Centrul de Detenție pentru minori din Tichileşti, judeţul Brăila, unde mai mulţi preoţi din protoieria Brăila le-au oferit celor aflaţi în detenţie peste 200 de pachete cu obiecte de igienă personală, fructe, cărţi de rugăciuni şi iconiţe.

Evenimentele desfăşurate la penitenciarele Brăila şi Tichileşti se înscriu în calendarul manifestărilor spirituale organizate cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul municipiului Brăila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.