Adio tramvai pe Baldovinești! Primarul spune că investiția nu se justifică!

 

Reabilitarea Șoselei Baldovinești presupune și renunțarea la linia de tramvai. Primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, susține că menținerea tramvaiului în această zona nu se justifică. Pe de altă parte, edilul are planuri mari pentru Baldovinești, declarând că ”va fi mai frumoasă decât Șoseaua Focșani”.

Noi am făcut un studiu și în urma acestui studiu a rezultat că numărul de călători, de la Dorobanți până la Dedeman, cu tramvaiul, este foarte mic, pentru această investiție. În plus, reabilitarea unei străzi cu asfalt pentru autobuz electric este incomparabil mai mică, decât realizarea unei străzi cu ceea ce inseamnă linia de tramvai. Mai mult, în zona respectivă avem Podul Apollo, iar turnarea unui strat de asfalt pe care să meargă autobuzul electric, este incomparabil mai mic, față de lucrările care necesitau reabilitarea și consolidarea podului, astfel încât tramvaiul să circule în viitor”, a explicat Marian Dragomir.

Consilliul Local din Brăila a avizat accesarea unei finanţări europene nerambursabile pentru achiziţia a 11 autobuze electrice, la care se adaugă staţiile de încărcare aferente, plus 10 tramvaie noi, valoarea investiţiei depăşind 125 de milioane de lei.

Un autobuz electric, care va deservi exact aceeași rută, costă in jur de 500 de mii de euro, conform plății făcute de Primaria Cluj, iar un tramvai depășește 1,6 milioane de euro, pe bucată, plus TVA. În concluzie, pentru un sector foarte puțin circulat am fi avut o investiție enormă care nu s-ar fi amortizat niciodată”, a adaugat primarul municipiului Brăila.

Pe Bulevardul Dorobanților însă, primarul este încrezător, că tramvaiul va circula din nou.

Nu vom scoate tramvaiul de pe Bulevardul Dorobanți, pentru ca tramvaiul trebuie să existe în municipiul Brăila și după ce nu voi mai fi eu primar”, a declarat Marian Dragomir.

 

1 COMENTARIU

  1. Mult succes in tot ce faceti! Ar fi util inca un studiu pentru intreaga linie de tramvai, scoasa complet (exceptie parc-Lacul Sarat) va aerisi intreaga cale rutiera, iar linia se va transforma intr-o banda de circulatie, vedeti exemplul Brasovului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.