Adrian Gheorghe conduce detașat după primele două etape ale campionatului de dirt track desfășurate la Brăila

Adrian Gheorghe conduce detașat după primele două etape ale campionatului de dirt track desfășurate la Brăila
Adrian Gheorghe conduce detașat după primele două etape ale campionatului de dirt track desfășurate la Brăila

Duminică dimineața a fost programată la Brăila etapa a II-a a Campioantului Național Individual de dirt-track. La această etapă au fost prezenți doar 7 sportivi, deoarece Alexandru Toma nu a mai participat la această etapă.

Deși ora oficială de start era 10.00, prima manșă a început cu o întârziere de o oră și 45 de minute pentru că a fost nevoie de nivelarea și uscarea pistei de concurs.

Etapa a II-a s-a desfășurat pe durata a doar șapte manșe deoarece o altă repriză de ploaie și vânt se anunța că începe în curând.

Ultima manșă, a VII-a, a fost una interesantă, pentru că urma să stabilească sportivii clasați pe locurile 2 și 3 în etapa a II-a. Brăileanul Gabriel Comănescu a câștigat manșa în fața lui Mircea Agrișan și a terminat etapa pe locul 2 cu 4 puncte, după Adrian Gheorghe, care și la etapa de duminică a câștigat toate cele trei manșe în care a alergat.

Pe locul 3 în etapa a II-a s-a clasat Ștefan Popa, de la CSM Brăila, cu 3 puncte. Locurile 4 și 5, tot cu câte 3 puncte, au fost ocupate de Andrei Popa și Mircea Agrișan, ambii de la CSTA București. pe locul 6, cu un punct, s-a clasat Florin Barabașu de la CSM Brăila, iar pe locul 7, fără nici un punct, s-a clasat Andrei Iancu de la CSTA București.

După două etape, pe primul loc se află Adrian Gheorghe de la CSTA București, cu 18 puncte. Pe locul al doilea se află Andrei Popa, tot de la CSTA București, cu 13 puncte, iar pe locul 3, cu 11 puncte, se află Mircea Agrișan. Brăileanul Gabriel Comănescu a trecut pe locul 4, cu 7 puncte.

Săptămâna viitoare, pe stadionul Municipal din Brăila, vor avea loc ultimele două etape ale campionatului de dirt track. Etapa a III-a va avea loc sâmbătă, 20 iulie, de la ora 17.00, iar ultima etapă va avea loc duminică, 21 iulie, de la ora 10.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.