Agenți de securitate din Ianca depistați de polițiști băuți sau dormind în postul de pază

Agenți de securitate din Ianca depistați de polițiști băuți sau dormind în postul de pază
Agenți de securitate din Ianca depistați de polițiști băuți sau dormind în postul de pază

În zilele de 04 şi 05 martie a.c., poliţiştii brăileni au organizat şi desfăşurat acţiuni pe raza judeţului  pentru prevenirea faptelor antisociale.

La data de 05 martie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Ianca, sprijiniţi de jandarmi, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza de competenţă, în vederea identificării obiectivelor, modului de depozitare a bunurilor şi valorilor şi evaluarea gradului de asigurare a pazei şi eficienţa acesteia.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, au fost controlate 16 obiective, 79 de agenţi de pază şi au fost constatate 12 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

De asemenea, în urma activităţilor desfăşurate, au fost identificaţi 12 agenţi de securitate, dintre care şapte efectuau serviciul de pază sub influenţa băuturilor alcoolice. Alți doi au fost depistaţi în timp ce dormeau în postul de pază, iar trei au fost găsiţi fără a purta asupra lor mijloacele de autoapărare din dotare.

Cei 12 agenţi de securitate au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 2.500 de lei conform Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.