Alexandru Popa: Am simțit nevoia să sancționez printr-un vot „împotrivă” viziunea celor de la USR care susțin plafonarea subvențiilor în agricultură

Marți au avut loc audierile în comisii ale miniștrilor propuși în Guvernul Cioloș. În Comisiile pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală din Parlamentul României, George Aurelian Cățean, propus pentru funcția de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în Guvernul Cioloș, a primit negativ. Deși decizia luată de PNL a fost să se abțină, singurul parlamentar liberal care a votat împotrivă a fost deputatul de Brăila, Alexandru Popa.

”Colegii mei de la PNL s-au abținut, eu fiind singurul liberal care a votat „împotrivă”. În general sunt disciplinat și respect deciziile luate în cadrul grupului parlamentar din care fac parte, dar astăzi am simțit nevoia să sancționez printr-un vot „împotrivă” viziunea celor de la USR care susțin plafonarea subvențiilor în agricultură și trecerea în planul doi a investițiilor în sistemele de irigații, precum și alte măsuri care nu susțin dezvoltarea agriculturii, pe care eu o cunosc de la firul ierbii, fiindcă sunt fermier.

Un alt motiv care m-a determinat să votez „împotrivă” la audierea domnului Cățean a fost acela că astăzi, în Parlamentul European, europarlamentarii USR în frunte cu domnul Cioloș au votat pentru reducerea cu 50% a consumului de pesticide  la nivelul fiecărei țări din UE până în 2030, în ciuda semnalelor de alarmă trase de reprezentanții agricultorilor români în acest sens și în ciuda faptului că europarlamentarii PNL au propus reducerea consumului de pesticide la un nivel care să însemne 50% din media europeană, limită care să fie valabilă pentru toate țările din UE” a declarat deputatul Alexandru Popa.

Popa a spus că își asumă votul „împotrivă” pe care l-a dat la audierea lui George Aurelian Cățean.

”Dacă cei de la USR nominalizau un candidat serios alta era situația, dar nu au făcut acest lucru. Am dat acest vot „împotrivă” cu inima îndoită, pentru că era vorba de un tânăr, dar eu consider că la acest moment domnul Cățean nu este pregătit să devină ministru al Agriculturii. Poate că în viitor lucrurile vor sta altfel, dar deocamdată este pălăria prea mare pentru dânsul” a mai spus Alexandru Popa.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.