Amenzi ale Poliției Locale pentru aruncarea gunoiului pe domeniul public

În ultimele 10 zile polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliției Locale Brăila au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale persoanelor surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila. Este vorba despre 11 persoane care au încălcat aceste prevederi, acestea folosindu-se, de cele mai multe ori, de autoturisme sau de căruțe pentru a căra deșeurile în zonele periferice.

De exemplu, în ziua de 28.10.2019, un bărbat în vârstă de 69 de ani, din Brăila, a fost amendat cu suma de 1.000 lei, pentru că a aruncat, dintr-un autoturism, gunoi pe strada Împăratul Traian.

În ziua de 30.10.2019, alți doi bărbați, de 47, respectiv 57 de ani, au fost surprinși în timp ce aruncau resturi provenind dintr-o lucrare de renovare a unui imobil, pe locul viran situat între canalul de irigație și stația electrică ”Pisc”, de pe Calea Galați. Cei doi au fost sancționați contravențional cu suma totală de 3.300 lei.

De asemenea, în ziua de 02.11.2019, un echipaj din cadrul Poliției Locale Brăila a surprins două persoane în timp ce aruncau gunoi pe domeniul public, dintr-o căruța, pe strada Arcului. Cei doi bărbați, unul în vârstă de 31 de ani, celălalt în vârstă de 42 de ani, au fost sancționați contravențional cu suma de 3.805 lei.

În total au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 13.915 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.