ANAF recomandă interacțiunea la distanță cu unitățile fiscale

În contextul răspândirii infecției cu coronavirus (COVID-19), Agenția Națională de Administrare Fiscală reamintește contribuabililor că obligațiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanță.

Astfel, pentru depunerea declarațiilor fiscale, prin intermediul următoarelor servicii electronice oferite de ANAF și MFP, plata se poate face prin Spațiul Privat Virtual (SPV)  – disponibil pe site-ul Agenției, www.anaf.ro. Pentru înrolarea în SPV puteți accesa tutorialul video de înregistrare prin accesarea următorului link: https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/Inregistrare_persoane_fizice

De asemenea documentele se pot depune on-line, informații suplimentare fiind disponibile pe site-ul Agenției, la următorul link: https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/declaratii_electronice/Inf_depunere_persoane_fizice

Declarațiile se depun prin intermediul portalului www.e-guvernare.ro, utlizând certificate digitale calificate.

Formularele/declarațiile fiscale, care nu se pot transmite pentru moment electronic, pot fi transmise de contribuabili și prin fax sau servicii de curierat. Datele de contact ale unităților fiscale sunt disponibile la următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/telefoane_judete/Regiuni.htm

Pentru efectuarea plăților, prin intermediul următoarelor servicii oferite de terți, acestea se pot face prin Internet banking; www.ghiseul.ro;

Informații generale în domeniul fiscal și IT puteți obține prin apelarea Call-center-ului, la numărul de telefon 031.403.91.60.

Informații în scris pot fi obținute astfel:

a) contribuabilii înrolați în Spațiul Privat Virtual: prin intermediul Formularului de contact disponibil în acest serviciu – pot obține informații generale în domeniul fiscal și IT precum și informații privind situația fiscală proprie;

b) contribuabilii care nu sunt înrolați în Spațiul Privat Virtual: prin intermediul Formularului de contact de pe site-ul Agenției – pot obține informații generale în domeniul fiscal și IT.

Contribuabilii pot obține noutăți legislative în domeniul fiscal prin accesarea serviciului Buletin informativ fiscal ce este disponibil în Spațiul Privat Virtual și pe site-ul Agenției. De asemenea, contribuabilii pot solicita Agenției comunicarea de materiale informative în domeniul fiscal pe adresa de e-mail proprie, prin transmiterea unei solicitări în acest sens prin intermediul Formularului de contact, serviciu disponibil atât în Spațiul Privat Virtual, cât și pe site.

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii că lucrul cu publicul se desfășoară în unitățile fiscale exclusiv în incinta spațiilor destinate primirii contribuabililor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.