Angajat al Bazei de Reparații Nave Brăila, exemplu de implicare și curaj

“Am văzut acel incident și am acționat din instinct, fără să mă gândesc prea mult, întrucât șoferul intenționa să plece de la fața locului și astfel se puteau înregistra victime nevinovate”, este declarația lui Cătălin, angajat al Bazei de Reparații Nave Brăila.

Deși se afla în timpul său liber, acesta nu a ezitat nicio clipă să intervină pentru prinderea și oprirea unui șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Aflându-se pe strada Sebeșului, în apropiere de Calea Călărașilor, a observat un accident rutier. Un bărbat aflat la volanul unei maşini a lovit un autovehicul parcat, însă și-a continuat deplasarea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Angajatul BRN Brăila a auzit o pocnitură și a așteptat să vadă dacă șoferul vinovat coboară să vadă ce s-a întâmplat.

Șoferul și-a continuat deplasarea fără să vadă ce s-a întâmplat, și crezând că are intenția să părăsească locul accidentului, am strigat după el și i-am facut semn să oprească, dar am făcut niște poze. Șoferul a oprit în cele din urmă la interseția cu Calea Călărașilor. În momentul în care s-a dat jos din mașină i-am spus să meargă să vadă ce pagube a creat la masina pe care a lovit-o și să lase un număr de telefon, să meargă la poliție, să i-a legătura cu proprietarul.” a spus Cătălin.  

Realizând că bărbatul bărbatul avea mersul clătinat și greoi, nesigur pe el, l-a întrebat insistent dacă a consumat băuturi alcoolice, iar bărbatul a recunoscut în cele din urmă.

Cătălin a sunat imediat la dispeerat, la serviciul rutier, și a relatat cele întâmplate, iar un echipaj de poliție rutieră s-a prezentat la fața locului și a preluat cazul. Aceștia au constatat că respectivul avea o alcoolemie mult peste limita legală, de 0.72 mg/l alcool în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital unde au constat că avea o alcoolemie de 1,42, fapt pentru care va suporta consecințele penale ale faptei sale.

Deşi îşi desfăşoară activitatea ca specialist în cadrul Compartimentului Tehnic al Bazei de Reparaţii Brăila, fiind încadrat ca personal contractual din anul 2006, Cătălin a dat dovadă de curaj şi spirit civic. După ce a mers la poliție și a dat declarații în calitate de martor, Cătălin și-a anunțat și șefii, pentru că așa a considerat că este normal.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.