Antoneta Ioniță: Medicii de familie au nevoie de respect și apreciere

În fiecare an, pe 19 mai, se sărbătorește Ziua Internațională a Medicului de Familie, al cărui loc în construcția unui sistem sanitar modern și eficient, bazat în primul rând pe prevenție și pe cunoașterea îndeaproape a pacientului, este incontestabil. Nu întâmplător, această zi de 19 mai, instituită de Organizația Internațională a medicilor de familie, este recunoscută azi în 140 de țări, o cifră care demonstrează importanța acestei specializări.

Deputatul PNL de Brăila, Antoneta Ioniță, de profesie medic de familie, spune că din păcate, în România rolul medicinei de familie nu este încă pe deplin înțeles.

”Medicina primară se confruntă cu lacune legislative, cu insuficiente fonduri, cu decizii care îi afectează activitatea. Și asta, deși, în vremuri complicate, medicii de familie s-au aflat la datorie, în prima linie a luptei COVID – 19, au avut și au un rol determinant în combaterea pandemiei. Ei au stat de vorbă cu pacienții, au supravegheat cazurile suspecte de îmbolnăvire, au sfătuit, au îndrumat. În semn de respect față de pacienți și de solidaritate față de cadrele medicale din spitale, au oferit consultații telefonic sau la cabinet, pe parcursul zilei și al nopții, ori de câte ori au fost solicitați.

Pe lângă a fi un bun profesionist, medicul de familie este un prieten al pacientului și al familiei acestuia. El cunoaște istoricul privitor la sănătate, vulnerabilitățile, pentru a se putea ocupa de viitor, pentru a putea informa cu privire la pericole și pentru a integra cele mai bune soluții medicale. Între pacient și mediul său de familie se crează o relație reciprocă de încredere și respect, de responsabilitate și speranță. La asta lucrează în fiecare zi cei peste 11.000 de medici de familie români, din toate colțurile țării, care știu că de decizia lor corectă, de prezența lor în cabinet sau de sfatul dat la telefon depinde siguranța și poate chiar viața unui om” spune Antoneta ioniță, membru în Comisia de Sănătate și Familie a Camerei Deputaților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.