Antreprenoriat și start-up cu fonduri europene! Liberalii au ridicat ștacheta!

 

Brăilenii de toate vârstele au posibilitatea de urma gratuit cursuri de antreprenoriat și de a-și deschide o afacere în cadrul proiectului ”Start-up PLUS”, care a fost lansat de curând. În cadrul acestuia, se urmărește finanțarea cu până la 40.000 de euro a 60 de noi societăți comerciale și pregătirea a peste 500 de persoane la cursuri de competențe antreprenoriale, din întreaga Regiune de Sud-Est. Cursurile, care durează 40 de ore, se vor încheia cu întocmirea unui plan de afaceri și cu eliberarea unui certificat emis de Ministerul Muncii.

Cursurile și finanțarea cu 40.000 de euro se adresează tuturor celor care vor să înființeze o afacere non agricolă în mediul urban, indiferent dacă locuiesc în orașe sau în mediul rural și indiferent de vârsta lor. Planurile de afaceri selectate vor beneficia de ajutorul de până în 40.000 de euro acordat pentru implementarea acestora. Doritorii se pot gândi la afaceri care implică producție, comerț, servicii, practic orice fel de activitate care nu este în sfera agricolă.

Liberalii brăileni, prin intermediul deputatului Antoaneta Ioniță, sprijină acest proiect despre care și-ar dori să afle cât mai mulți dintre cei interesați. Cei care doresc să se înscrie la cursuri și ulterior să depună un proiect pot afla mai multe amănunte la numărul de telefon 0773865278 (persoană de contact – Anișoara Manea).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.