Aproape 8000 de brăileni nu au înțeles ce trebuie să facă cu sacul verde! Învață să colectezi selectiv!

Încă din prima săptămână, aproximativ 8000 de brăileni, nu au înțeles, în ciuda campaniei de informare, atât în mediul onile cât și d2d, ce anume trebuie să facă cu acest sac verde.

 

Angajații societății promovează zilnic, la ridicarea gunoiului menajer, dar și a celui selectiv, importanța sacului verde și importanța unei colectări corespunzătoare a deșeurilor.

Sacul verde, distribuit pe sectorul de case, al operatorului ECO SA, este destinat exclusiv colectării selective a cartonului, pet-urilor, foliilor de plastic, scticlelor sau a dozelor de aluminiu.

Brăilenii sunt rugați să NU introducă în SACUL VERDE deșeurile menajere. Colectarea selectivă se va face săptămânal – în aceeași zi cu colectarea deșeurilor menajere.

Societatea ECO a început distribuirea sacului verde, de la data de 29 iulie. S-au împărțit pe tot sectorul ECO un număr de 9400 de saci. Colectarea a început cu data de 5 august, cu două mașini separate față de cele care colectează deșeurile menajere.

Din cei 9400 de saci, au fost colectați înapoi 1400. Cine a dat sacul verde, cu deșeuri selectate, a primit la schimb un alt sac verde, pentru a putea colecta și în săptămâna următoare”, a declarat directorul general al societății ECO SA, Ionuț Pisică.

 

 

Brăilenii, care locuiesc în sectorul de case și care nu au primit acest sac vedre, pot colecta selectiv deșeurile, în alți saci, cu promisiunea că vor primi la schimb sacul verde, în ziua colectării deșeurilor de către operatorul de salubritate.

Fac apel către toți locuitorii, din sectorul arondat societății ECO, să înțeleagă că autocompactoarele pentru gunoi menajer pot ridica doar gunoiul menajer, nu pot ridica moluz, pietre sau pământ, rezultat din gospodării individuale – acest deșeu se ridică separat, doar în baza unei solicitări. În autospecialele pentru selectiv se colectează doar sacii verzi – destinați deșeurilor selective”, a declarat directorul general al societății ECO SA, Ionuț Pisică.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.