Arestat preventiv pentru furtul a 268 de pachete cu țigări de diferite mărci dintr-o societate comercială din municipiul Brăila

În noaptea de 21 spre 22 iulie a.c., în jurul orei 03:30, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat în flagrant, pe raza municipiului, pe un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Brăila, care avea asupra sa un sac de gunoi menajer ce conținea mai multe pachete cu țigări de diferite mărci.

Tânărul a fost condus la sediul poliției pentru audieri, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se faptul că în acea noapte, ar fi intrat prin efracție în incinta unei societăți comerciale de pe raza municipiului, de unde ar fi sustras 268 de pachete cu țigări de diferite mărci, dar și alte bunuri. Prejudiciul, în valoare totală de 15.000 de lei a fost recuperat în totalitate și predat proprietarului.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. 

Aseară, tânărul a fost reținut, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile a fost prezentat instanței, care a dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Brăileanul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.