Arestat preventiv pentru viol și corupere sexuală

La data de 22 februarie a.c., polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale l-au depistat pe un bărbat, de 45 de ani, din Brăila, bănuit de comiterea infracțiunii de viol și corupere sexuală a minorilor.

În fapt, în perioada septembrie 2020 – ianuarie 2021, acesta ar fi întreținut, în repetate rânduri, raporturi sexuale orale cu un minor.

Brăileanul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila care a luat față de acesta măsura reținerii, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

În cursul acestei zile instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus față de brăilean măsură arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.