Aseară, polițiștii și jandarmii brăileni au aplicat 119 sancțiuni contravenționale, în valoare de 65.200 de lei

Aseară, pe raza municipiului Brăila, polițiștii și jandarmii au desfășurat activități de monitorizare în vederea asigurării ordinii și liniștii publice și a respectării noilor interdicții impuse pentru prevenirea infectării și răspândirii virusului Sars CoV-2.

În acest context, au fost aplicate 119 sancțiuni contravenționale, în valoare de 65.200 de lei pentru nerespectatrea interdicției privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22:00 – 05:00 pentru alte motive decât cele prevăzute de lege și pentru circulația persoanelor în interiorul localităților în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri. 

Totodată, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.640 de lei conform OU.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ca măsură complementară fiind ridicate în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce două permise de conducere și a fost reținut un cetificat de înmatriculare.

De asemenea, a fost aplicată și o sancțiune în valoare de 500 de lei la Legea nr. 61/1991 privind  sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.