Asociația Pro Infrastructură îl contrazice pe Grindeanu: Drumul Expres Galaţi-Brăila nu poate fi gata în 2023

Asociaţia Pro Infrastructură afirmă într-o postare pe rețelele de socializare că Drumul Expres Galaţi-Brăila nu poate fi gata în 2023, iar anunţul făcut la Brăila luna trecută de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în acest sens fiind fantezist.

”Să râdem cu Grindeanu: DEx6 Galaţi-Brăila gata în 2023. Pe 27 ianuarie ministrul ne anunţa triumfalist că Drumul Expres Galaţi-Brăila se va finaliza la sfârşitul acestui an. În loc să arunce în spaţiul public promisiuni fanteziste cu zero şanse de reuşită, n-ar strica dacă ministrul Grindeanu ar citi hârtiile pe care le semnează (precum AC nr. 65/20.12.2022) şi nu ar mai înghiţi pe nerăsuflate termenele împinse de antreprenor şi/sau de oamenii din subordine”, au scris reprezentanţii Asociației Pro Infrastructură, pe pagina de Facebook.

Aceştia afirmă că, pe cei 10,77 kilometri ai DEx6 Galaţi-Brăila, prima autorizaţie de construire a fost dată în 24.12.2021 pe aproximativ 7 km dinspre Brăila, iar pe restul, dinspre Galaţi, autorizaţie de construire a fost semnată de Grindeanu şi emisă de Ministerul Transporturlor pe 20 decembrie 2022 şi prevede un termen de execuţie de 24 luni.

”În capătul gălățean se execută o structură-mamut de aproape 1,8 kilometri compusă din 4 segmente: viaduct de acces pe mal drept Siret (lungime 896+ metri), pod HOBANAT peste Siret (aproape 308 m cu deschideri 71+165+71), viaduct de acces pe malul stâng (puțin sub 448 metri) și pasaj peste calea ferată/complex feroviar (139+ m). O asemenea lucrare se construiește în minim 18 luni, de unde și termenul realist de 24 luni din autorizație și din licitație/contract. Nici nu se pune problema să se finalizeze în 2023, având în vedere că autorizația de construire abia a fost obținută și antreprenorul abia a reușit să intre în teren pe această zonă” spun cei de la Asociația Pro Infrastructură.

ImagineImagineImagine

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.