Au acționat la pont. Un minor de 17 ani din Tichilești a escaladat balconul unui apartament din Brăila, iar alte 4 persoane ”au ținut de șase”

Joi, 19 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Investigații Criminale, sprijiniți de polițiști din cadrul Secției 1 și Poliție Rurală Brăila, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi, au efectuat percheziții la domiciliile a șapte bărbați, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În urma activităților, doi tineri, în vârstă de 20 și 27 de ani, ambii din satul Cuza-Vodă, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Brăila și doi minori, în vârstă de 17 ani, din satul Cuza-Vodă, respectiv satul Tichilești, au fost conduși la sediul poliției, fiind ulterior reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.

În fapt în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022, tânărul în vârstă de 17 ani, din satul Tichilești, cu ajutorul acordat de celelalte persoane prin asigurarea pazei și furnizarea informațiilor esențiale, ar fi pătruns prin escaladarea balconului și forțarea ușii și a ferestrei, într-un apartament situat în municipiul Brăila, de unde ar fi sustras 45.000 de euro și alte bunuri, cauzând un prejudiciu în valoare totală de peste 225.000 de lei.

În continuare, se efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. 

Vineri, 20 decembrie a.c., Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a celor cinci brăileni, aceștia fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.