Autoturism radiat din circulaţie, descoperit de poliţiştii de frontieră brăileni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au depistat în trafic, un cetăţean român care conducea un autoturism care figura ca fiind radiat din circulaţie de autorităţile olandeze

La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul executării unei misiuni specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila – I.T.P.F. Iași au oprit în trafic pentru control, pe comunicaţia Tichileşti-Chiscani, un autoturism marca BMW X5 care avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare specific Olandei. Autoturismul în cauză era condus de cetățeanul român V.A., în vârstă de 24 de ani.

În urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că autoturismul figurează ca fiind radiat din circulaţie de către autorităţile din Olanda, din luna decembrie 2018.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a achiziționat recent autoturismul de la un bărbat din municipiul Brăila și că nu știa că acesta nu are drept de circulaţie pe drumurile publice din România.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.