Bărbat de 41 de ani găsit înecat într-un canal de irigații

În cursul zilei de duminică, 23.05.2021, în jurul orei 08.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați telefonic de către un bărbat, cu privire la faptul că un brăilean, în vârstă de 41 de ani a fost găsit înecat într-un canal de alimentare cu apă, situat în extravilanul comunei Viziru.

Victima desfășura activitate în cadrul ANIF – Filiala Teritorială Brăila, Unitatea de Administrare Brăila Sud, nodul hidrotehnic km.21. Menționăm că evenimentul se aflăîn cercetarea I.T.M. Brăila în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea acestuia, a declarat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila pentru necropsie.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.