Bărbatul de 40 de ani rănit aseară de o barcă de grement este internat la spital în stare gravă

Urmare evenimentului de aseară, când în zona falezei Dunării două ambarcațiuni au intrat în coliziune, polițiștii brăileni precizează că cele două victime se aflau la momentul impactului in barca pescărească, o femeie în vârstă de 26 de ani care a refuzat internarea, iar a doua victimă, un bărbat în vârstă de 40 de ani, care conducea ambarcațiunea pescărească și care se află, în prezent, înternat în spital, în stare gravă.

”Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că în barca pescărească s-ar fi mai aflat alte două persoane doi bărbați cu vârstele de 28 și respectiv 32 de ani, care nu au suferit leziuni.

Bărbatul care conducea barca de dimensiuni mari a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 191/2003, privind infracţiunile la regimul transportului naval, respectiv schimbarea poziţiei, scoaterea din funcţiune, avarierea gravă sau distrugerea unui semnal de navigaţie costier ori plutitor, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa navigaţiei, dacă faptele au avut ca urmare un accident de navigaţie ce a produs consecinţe deosebit de grave” a declarat Laura Cercel, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.

În urma extinderii cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila au stabilit că în barca de dimensiuni mari s-a mai aflat și un minor, în vârstă de 5 ani.

Din cercetări a rezultat că în urma coliziunii celor două ambarcațiuni, minorul nu a suferit nicio leziune, aflându-se în prezent în afara oricărui pericol.
Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.