Bărbatul din Buzău înecat sâmbătă în Dunăre la Brăila nu a fost găsit nici astăzi

Scafandrii de la ISU Dunărea Brăila au încheiat în această seară, la ora 21.00, a doua zi de căutări a bărbatului de 38 de ani înecat sâmbătă după amiază în fluviul Dunărea.

Sâmbătă după amiază, în jurul orei 14.30, scafandrii de la ISU Dunărea Brăila au fost solicitați să caute o persoană care s-ar fi înecat pe brațul Vâlciu al Dunării. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Buzău, venit la pescuit cu un grup de prieteni. La un moment dat acesta a intrat în apă să înoate și nu s-a mai întors la locul de campare.

Scafandrii au oprit căutările sâmbătă seară la ora 20.15 i le-au reluat duminică dimineață în jurul orei 9.30. Din păcate, până la ora 21.00 bărbatul nu a fost găsit și căutările s-au întrerupt, urmând ca scafandrii brăileni să continue luni căutările pe brațul Vâlciu al fluviului Dunărea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.