Bătrână salvata din incendiu de un jandarm brăilean aflat în timpul liber

Marți, 20 iulie a.c., în jurul orei 14.00, un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, aflat în timpul liber, a evacuat o femeie octogenară din apartamentul acesteia, unde izbucnise un incendiu.

Jandarmul brăilean, plutonier adjutant Beraru Adrian, locuiește în același bloc cu bătrâna căruia i-a luat foc apartamentul, iar în momentul declanșării incendiului, acesta se afla în zona blocului în care locuiește, împreună cu copiii săi. La un moment dat, a observat cum iese fum dintr-un apartament situat la etajul 1. Și-a dat seama imediat că proprietara imobilului, o femeie în vârstă de 80 ani, este în pericol.

Flerul dobândit în cei peste 10 ani de când poartă uniforma militară de jandarm l-a determinat să intervină la timp, pentru a împiedica un posibil final nefericit.

Din spusele colegului nostru, octogenara intrase în panică și încerca să-și salveze cât mai multe bunuri, lăsând în plan secund siguranța și sănătatea ei. Totodată, plutonier adjutant Beraru Adrian a apelat imediat S.N.U.A.U. 112, anunțând incendiul” precizează Biroul de relații publice al IJJ Brăila. 

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.