Beat și fără permis, un brăilean și-a încercat norocul în trafic, pe moped!

Băut și fără permis, oprit de polițiști în timp ce se deplasa cu mopedul prin Ianca
Băut și fără permis, oprit de polițiști în timp ce se deplasa cu mopedul prin Ianca

În ziua de 08 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului  Ordine Publică l-au   depistat pe raza municipiului, pe un brăilean, în timp ce conducea un moped fără a poseda permis de conducere şi aflându-se sub influenţa alcoolului.

 

La data de 08 septembrie a.c., ora 17:50, poliţişti din cadrul Biroului  Ordine Publică l-au oprit în trafic, pentru control, pe un brăilean, în vârstă de 41 de ani, în timp ce conducea un moped, pe strada Şcolilor din municipiu.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,00 mg/l, fiind condus la spital pentru recolatea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără a deţine permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.