Bisericile au fost verificate de pompieri înaintea Sărbătorilor Pascale

 

De la începutul lunii aprilie, personalul Inspecţiei de Prevenire au executat, premergător Sărbătorilor Pascale, activităţi preventive pe linia apărării împotriva incendiilor (echiparea şi dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor, identificarea şi înlăturarea eventualelor cauze potenţiale de incendiu, asigurarea evacuării în siguranţă a persoanelor), ce au constat în activităţi de control, informare şi educare preventivă a populaţiei.

Pe timpul acţiunilor de verificare și control au fost constatate  deficienţe, din care unele  remediate operativ,  pentru celelalte deficienţe, fiind stabilite termene şi măsuri ferme de remediere.

Totodată s-au executat  informări preventive la toate lăcaşurile verificate, prilej cu care s-au distribuit pliante şi afişe, cuprinzând reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor pe timpul slujbelor religioase.

La slujbele religioase de înviere, s-a stabilit măsura participării în mod organizat a efectivelor inspectoratului în afara programului de lucru, fără a afecta capacitatea de intervenţie a unităţii şi subunităţilor, pentru asigurarea măsurilor specifice la unităţile de cult religios, pe timpul manifestărilor cu public numeros.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.