Braicata va fi amendată pentru că nu a ieșit la deszăpezire

În această noapte a început să ningă din nou, iar o parte a străzilor din municipiul Brăila au rămas nedeszăpezite.

Primarul Marian Dragomir a anunțat că va amenda firma care trebuia să se ocupe de deszăpezire pe aceste zone.

”Azi SC BRAICATA va fi amendată pentru că nu a ieșit la deszăpezire și ieri nu a ridicat gunoiul. Această societate privată nu a onorat contractele având probleme financiare deși Primăria Municipiului Brăila este cu plata la zi a salubrizării și deszăpezirii. Această situație a condus la redirecționarea utilajelor și pe sectorul acesteia și la întârzieri în deszăpezire. Estimez că într-o perioadă scurta de timp vom reuși să scoatem străzile la negru”, a spus primarul Marian Dragomir..

În jurul orei 7.45 au apărut primele utilaje de deszăpezire și pe Calea Călărașilor, între Barieră și șoseaua de Centură. Agricost a scos un tractoraș care a deszăpezit trotuarul din fața sediului, unde se află și una dintre cele mai aglomerate stații de autobuz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.