Pesta Porcină Africană a ajuns și în municipiul Brăila, un astfel de focar fiind confirmat într-o gospodărie situată pe Şoseaua Râmnicu Sărat, într-o zonă mărginașă a orașului.

Potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia Sanitar Veterinară Brăila, proprietarului i-a murit sâmbătă un porc, iar ceilalți patru dădeau semne de boală şi a anunţat autorităţile veterinare, care au prelevat probe, iar analizele de laborator au confirmat existenţa virusului pestei porcine africane.

Astăzi dimineață porcii aflaţi în gospodăria bărbatului au fost eutanasiaţi, iar proprietarul acestora urmează să fie despăgubit.

Potrivit DSVSA Brăila, după confirmarea acestui focar de pestă porcină, la nivelul municipiului nu se va declanşa o operaţiune de eutanasiere a tuturor porcilor, deoarece suprafaţa este foarte mare şi acţiunea ar dura mai mult de jumătate de an. Conform datelor oficiale în municipiul Brăila sunt crescuți circa 250 de porci în gospodăriile populației, dar este posibil ca mulți să nu fi delarat că au suine în gospodărie.

Vom acţiona doar în cazurile concrete, cum a fost cel de pe Şoseaua Râmnicu Sărat, unde am fost solicitaţi. Virusul a ajuns în gospodăria în cauză adus cel mai probabil din localităţile unde există focare de boală„, potrivit directorului DSVSA Brăila, Gicu Drăgan.

Tot sâmbăta trecută a fost confirmată existența virusului Pestei Porcine Africane și la o gospodărie nonprofesională din comuna Tichilești. Până în prezent, la nivelul judeţului Brăila au fost confirmate 25 de focare de pestă porcină africană şi au fost eutanasiaţi 24.354 de porci.

În urma confirmării diagnosticului de laborator, exploatațiile în care se aflau animalele au fost plasate sub supraveghere oficală și s-au aplicat măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor și subproduselor și a mijloacelor de transport. Ancheta epidemiologică este în desfășurare”, se arată într-un comunicat al DSVSA Brăila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.