Atenționarea de tip cod roșu de vânt puternic și viscol s-a încheiat. Meteorologii au anunțat o prelungire a avertizării, de aceasta dată doar cod portocaliu, pentru zona montană, din Carpații Meridionali, dar și pentru mai multe județe din estul Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea, inclusiv județul Brăila.

Pe șoseaua dig Brăila – Galați se circulă în coloană cu un echipaj al IPJ Brăila și un utilaj al Serviciului de Drumuri Naționale Brăila. Ninsoarea s-a mai potolit, dar vântul continuă să aibă intensificări ridicate. 

Intervalul de valabilitate este pentru perioada: 06 februarie, ora 08:00 – 06 februarie, ora 12:00. Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului, ninsoare viscolită și spulberată.

În estul Munteniei, sudul Moldovei și în Dobrogea vântul va continua să prezinte intensificări susținute cu rafale de 70…80 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură peste 80…90 km/h viscolind și spulberând ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

Articolul precedentVasile Varga, deputat PNL Brăila: ”PSD s-a speriat că Guvernul Orban și-a respectat promisiunile față de români!”
Articolul următorTrenuri anulate