Brăila va cinsti memoria eroilor la 30 de ani de la Revoluția Română

Duminică, 22 decembrie, brăilenii îi vor comemora pe cei 46 morți în Revoluția din decembrie 1989, și îi vor cinsti și pe cei peste 168 de revoluționari, care vor primi din partea autorităților locale câte o diplomă de merit. 

Programul manifestărilor dedicate ZILEI VICTORIEI REVOLUŢIEI ROMÂNE ŞI A LIBERTĂŢII 22 decembrie 2019 va începe la ora 11.50 cu întâlnirea oficialităţilor civile şi militare. Evenimentul va fi deschis de un ceremonial militar, cu semnalul trompetului, marşul de întâmpinare, prezentarea onorului; salutul Drapelului de Luptă şi trecerea în revistă a Gărzii de Onoare și Intonarea Imnului de Stat al României.

La ora 12.10 un sobor de preoți va oficia Serviciul religios, urmat de rostirea de alocuţiuni ale Prefectul Judeţului Brăila-Cătălin Boboc şi reprezentantul asociaţiilor de revoluţionari.

De la ora 12.35 până la ora 12.50 vor depune de coroane de flori la Troiţa Eroilor Revoluţiei, pe fundalul intonării „Imnului Eroilor”, Primǎria Municipiului Brǎila, Consiliul Judeţean Brǎila, Instituţia Prefectului- Judeţul Brǎila, Garnizoana Brǎila (I.J.J.,I.P.J.,I.S.U.,D.J.I.) și Asociaţiile de revoluţionari.

Evenimentul dedicat ZILEI VICTORIEI REVOLUŢIEI ROMÂNE ŞI A LIBERTĂŢII se va încheia în jurul orei 13.00 cu Defilarea Gărzii de Onoare şi a Muzicii Militare.

La aceeaşi dată, se vor desfăşura manifestări şi la Ansamblul Comemorativ al Eroilor Neamului, de pe Calea Călărașilor, după cum urmează: • 12.00- Întâlnirea reprezentanţilor Primăriei, Consiliului Judeţean, Instituţiei Prefectului, Garnizoanei Brăila şi Asociaţiilor de revoluţionari;

• 12.20-12.30- Serviciul religios, oficiat de către un preot militar şi unul civil;

• 12.30-12.50- Depuneri de buchete de flori la Monumentul eroilor revoluţiei din Decembrie 1989.

• 13.00- Încheierea manifestărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.