Brăileancă reținută pentru tâlhărie! Tânăra avea un complice care o ajuta la nevoie

În cursul zilei de ieri, poliţiştii au reținut-o pe o brăileancă bănuită de comiterea infracțiunii de tâlhărie

Ieri, poliţiştii din cadrul Biroului Investigații Criminale i-au identificat pe doi brăileni, cu vârste de 24, respectiv 54 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

În fapt, la data de 26 noiembrie, anul trecut, în timp ce un brăilean, în vârstă de 66 de ani, se afla în spatele unui supermarket din Brăila, aceștia l-ar fi deposedat, prin violență, de telefonul mobil și suma de 30 de lei.

Polițiștii au depistat-o, pe raza municipiului, pe tânăra, în vârstă de 24 de ani, aceasta fiind condusă la sediul Poliției, în vederea continuării cercetărilor.

Telefonul mobil sustras a fost recuperat şi înapoiat persoanei păgubite.

Față de bănuită a fost emisă ordonanţă de reținere pentru 24 de ore şi a fost încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă.

În cauză polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, desfăşurându-se în continuare activităţi de căutare a bărbatului în vârstă de 59 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.